Mii de funcționari norvegieni au intrat în grevă după eșecul negocierilor salariale

Mii de funcționari norvegieni au intrat în grevă după eșecul negocierilor salariale
Publicat: 25/05/2012, 12:56
Actualizat: 25/05/2012, 12:56

Mii de funcționari norvegieni au început joi o grevă după eșecul negocierilor salariale, care afectează în special școli, creșe și chiar închisori în toată țara, relatează AFP.

Aproximativ 30.000 dintre cei 600.000 de funcționari ai țării participă la grevă, potrivit datelor agenției de presă NTB. Numărul greviștilor ar putea crește în curând, dacă sindicatele și autoritățile publice nu ajung la un acord privind salariile.

Școlile, creșele, poliția și vămile sunt afectate în mod special. Un penitenciar a fost de asemenea închis și deținuții transportați la alte centre de detenție, potrivit NTB.

Conform agenției, pentru prima dată după 28 de ani, funcționarii la nivel național intră în grevă în această țară cu 4,7 milioane de locuitori, bogată în petrol.

Ministrul norvegian al Administrației Publice, Rigmor Aasrud, a subliniat într-un comunicat că Guvernul social-democrat a propus o creștere a salariilor de 3,75 la sută, care „ar asigura o mărire a puterii de cumpărare pentru toți funcționarii”.

Sindicatele cer ca mărirea salarială a funcționarilor să fie comparabilă cu cea a salariaților din sectorul privat, de aproape 4,3 la sută.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ciolacu: Dacă cineva a furat voturi la primul tur al alegerilor, ca premier mă voi...
Categoria de pensionari români care vor primi pensii mărite la 2.240 lei, de la 1...
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Adrian Văncică, după rezultatele de la primul tur al alegerilor prezidențiale: „Bă, da’ am înnebunit...
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Petre Lăzăroiu, fost judecător CCR, explică ce se întâmpla dacă Ciolacu intră în turul doi...
Profesor de Științe Politice: Renumărarea voturilor de către BEC va fi mult mai precară. Decizia...
Fratele lui Pepe, legătură paranormală cu fiul său mort de 17 ani: 'Am reușit să-mi...
Alimentul DE POST care distruge creierul. Vlad Ciurea: „De 10 ani nu am mai mâncat”
Cum va fi vremea de Moș Nicolae. ANM a emis prognoza meteo pentru următoarele patru...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
A început renumărarea voturilor! CCR anunță astăzi dacă va anula primul tur al alegerilor prezidențiale
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Cât e amenda dacă nu aprinzi luminile de ceață? Drumurile pe care sunt obligatorii
CSAT a constatat că TikTok a influenţat alegerile prezidenţiale din România: Un candidat a beneficiat...
Iubire cu năbădăi: FEMEIA care l-a DOMINAT pe regele Carol al II-lea!
Decizie finală pentru Călin Georgescu. Toni Greblă: A rămas definitivă...
Prognoza meteo actualizată pentru decembrie. Unde va ninge de sărbători
Ce mașină conduce Elena Lasconi. Ce avere deține candidata care a ajuns în turul doi...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Lino Golden, adevărul despre cearta cu Alex Velea și Mario Fresh: "Cum trădezi doi prieteni...
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Experții demontează miturile zonei intime! Iată ce trebuie să știi despre sănătatea sexuală